Pofta buna! Aveti grija de unde comandati de mancare!
28-Ian-2009 by *** (invitat special pe blog)
Tags: catering, fast-food, pizza, livrare la domiciliu, bucuresti, Quatro Stagione
Am pornit ieri dimineata printr-un periplu īn Bucuresti ca sa modific facturi. O poveste complicata cu recuperare de TVA, administratia financiara, adresa gresita pe facturi.....
Cautam, deci, niste furnizori care sa-mi scrie adresa corecta pe facturile emise acum o mie de ani, sa le stampileze si sa le semneze. Unul dintre furnizori era Quatro Stagione de la care comandam mereu mancare la "mese rotunde" sau alte evenimente. Acest lant de restaurante este considerat unul de lux si preturile sunt pe masura. Preferata mea, Focaccia VIP, costa 30 Ron si mananc asta de aproape un an. Colegii mei au cazut si ei, rand pe rand, in patima FV.
Cel mai aproape de birou este Quatro Stagione din Aviatorilor, asa ca am mers acolo crezand ca atunci cand sun si fac comanda mancarea imi vine de la aceasta locatie. Fals! Ospatarii de acolo mi-au aratat ca scrie pe bonul fiscal "Ion Mihalache 60", adica la Piata 1 Mai. Mi s-a spus ca livrarile pentru intreg Bucurestiul se fac de la aceasta adresa. Tot acolo se si gateste mancarea.De jur imprejurul pietei, am īntrebat toti batraneii adunati la sfada, am citit toate afisele si toate panourile in cautarea restaurantului ce ne livreaza de pe brosura, cei de la minunatul delivery service au scos doar onomatopee fara sens evitand raspunsul si asta in timp ce mie imi inghetase si sufletul de frig.
La un moment dat mi-a atras atentia un scuter cu reclama restaurantului asa ca am pornit īn urmarirea lui. Da, era lānga Piata 1 Mai, mai precis dupa restuarantul libanez, intr-un square de blocuri, adica īntr-un subsol de bloc. O panta abrupta si alunecoasa, de la gheata necuratata, ma duce catre un fel de pasaj subteran neterminat unde, langa niste tomberoane, se afla semeata o usa fara nici un semn.
Sun la interfon si nu ma prezint cand vocea feminia tipa isteric "Cine eeeee?". Instinctual simt ca daca ma prezint nu o sa se deschida usa. Apare la timp, si salvator, un delivery boy care ma intreaba ce-i cu mine. Ferma spun ca sunt asteptata pentru o factura asa ca
el se ofera sa ma introduca. Isi spune hotarāt numele īn interfon si tanti ii deschide usa magica.
Patrund intr-un fel de subsol de bloc, hrubos, si il urmaresc, pe coridoare intortocheate, pe delivery boy. Īn drumul meu vad, cu coada ochiului, zacand pe dusumeaua infecta, recipiente pentru ambalat mancarea. Tot īn drumul meu vad, raspandite ici colo, frigidere Fram, de cand nu am mai vazut unul!, ruginite si de abia imi stapānesc impulsul de a nu deschide unul. Nu de alta, dar cine stie ce mai iese de acolo! Se termina coridoarele si
incepem sa urcam pe niste scari inguste. Trebuie sa urci, īnsa, cu capul ascuns la
cutie daca nu vrei sa te lovesti de grinzile de sustinere amplasate pe alocuri.
Mirosuri amestecate ne īnsotesc la tot pasul. Marcata de aventura mea uit sa ma stramb de scarba. Pulsul mi-a crescut, ochii īmi ies din orbite, dar īmi urmez fara cracnire ghidul. Ajung intr-un birou cu pereti coscoviti, cu o dusumea īmputita pe care zac alandala recipientele pentru mancare iar in mijlocul camerei doua birouri meschine. La cele doua
birouri stateau , caci stateau degeaba, un barbat si o femeie. Mare le-a fost mirarea cand s-au pomenit cu mine in incapere!
Repezit si hotarat le explic nevoia mea si ei se reped sa ma serveasca pentru ca, evident, sa scape de mine de acolo. Incaperea nu avea usa. Intrai brusc din holul dubios. Niste neni in haine de un alb indoielnic stateau la tigara īn fata incaperii. La aparitia mea s-au facut invizibili. Din incaperile alaturate venea miros greu de mancare gatita. ACOLO se gatea Foccacia VIP a mea! Brrr!
Mi-am luat facturile si am pornit-o buimaca in cautarea iesirii. Vroiam sa ies mai repede la suprafata pentru ca brusc ma cuprinsese o teama cumplita si ma gandeam ca, daca-mi dau aia in cap, acolo o sa-mi putrezeasca oasele si nu o sa ma gaseasca nimeni niciodata. In drum spre iesire m-am intalnit iar cu mizeria crunta, cu mirosurile
intepatoare, cu frigiderele dubioase...Si apoi am iesit la aer!
De abia īn taxi mi-am dat seama ca puteam sa fac poze cu telefonul. Era prea tarziu sa ma intorc si imi era cumplit de frica!
Ma uit in dosar si vad ca urmatorii pe lista mea sunt Pizza Tempo. Inspiratia de moment ma indeamna sa ii sun si sa cer detalii asupra adresei. O voce de la telefon īmi confirma ca adresa de pe factura nu este cea la care se gateste si de la care se trimit comenzile si bonurile fiscale. Explic succint problema mea si solicit o intrevedere. Ma lovesc de la inceput de un val de rezistenta "Nu trebuie sa veniti la sediu", "Nu pot sa va spun adresa", "Nu se poate"....In final vocea accepta sa-mi trimita pe cineva cu stampila la sediu ca sa-mi rezolve factura, doar ca sa nu merg eu la ei.
Si de la Pizza Tempo cate salate am mai mancat īn ultimul an!!!! Si colegii mei cate pizza!!!
Incepe sa ma furnice pe sira spinarii pentru ca am descoperit o conspiratie a firmelor de catering impotriva populatiei Bucurestiului. Cu totii mancam din subsoluri insalubre, de langa ghena!!!!
I n drum spre birou ma opresc pe Radu Beler la French Bakery sa mai stampilez o factura...Cand dau sa plec ma izbeste in moalele capului i ntrebarea "Astia
de unde aduc minunatele sandwich-uri de 20 ron bucata?". "Unde se asambleaza ele oare?"
"Dar mancarea gatita de la Angst de unde vine?"
Posted in Articole,
Editoriale |
Print |
6 Comentarii»
Flux RSS